15 mituri neadevarate despre boala celiaca

În ultima vreme, atracția pentru alimentele fără gluten a crescut exponențial. Cum aceste alimente sunt din ce în ce mai prezente pe rafturile magazinelor și online, s-ar putea crede că asistăm brusc la o epidemie de intoleranță la gluten.
Dar cum am putea să separăm realitatea de mituri și confuzii din multitudinea de informații care se vehiculează în spațiul public despre gluten și bolile induse?

Cele mai populare mituri și confuzii:

1. Sensibilitate la gluten = boală celiacă.

Fals! În ambele cazuri, sunt raportate reacții la gluten, inclusiv simptome gastro-intestinale similare. Dar pentru celiaci, care reprezintă aproximativ 1% din populație, este o boală genetică autoimună pe viață, în care glutenul afectează intestinul subțire și multe alte organe/țesuturi și sisteme ale organismului și reduce absorbția nutrienților din alimente. Sensibilitatea la gluten non-celiacă reprezintă o noțiune nouă, ambiguă, incomplet definită care poate fi posibila cauză a sindromul de intestin iritabil. Termenul „non-celiacă” a fost adăugat tocmai pentru a se evita confuzia cu boala celiacă.

2. Boala celiacă este o alergie.

Fals! În primul rând, boala celiacă este o afecțiune autoimună. Mai mult: este singura boală autoimună în care anticorpii nu se formează în zonele limfoide, aceștia formându-se în intestin.
Alergiile implică o parte diferită a sistemului imunitar.

3. Boala celiacă este ereditară.

Fals! Boala celiacă nu se moștenește. Gena de risc (HLA), da. Unul sau ambii părinți ai unui copil celiac poate/pot avea gena de risc (predispoziția la a dezvolta boala celiacă), dar nu neapărat vor face BC. Și reciproc: din părinți celiaci, pot fi copii care, deși au gena de risc, nu vor face niciodată boala celiacă.
Desigur, riscul de a avea boala celiacă, într-o familie în care există o rudă cu BC, este mai mare, mai exact 10% din rudele de gradul întâi ai celor ce au boala celiacă (părinte, copil, frate) vor dezvolta această afecțiune.

4. Dacă testul genetic este pozitiv, înseamnă că am boala celiacă.

Fals! La polul opus sub-diagnosticării, se află ideea, din păcate tot mai răspândită, că un rezultat pozitiv la testele genetice arată că persoana are boala celiacă.

Aproximativ 30% din populație (3 din 10 persoane) prezintă una dintre alelele HLA asociate cu boala celiacă, deci gena de risc este foarte comună.
Numai 3% dintre cei care prezintă unul sau ambii heterodimeri (HLA-DQ2, HLA-DQ8) dezvoltă boala (doar 1% din populația generală are boala celiacă).
Așadar, un test genetic pozitiv NU stabilește diagnosticul de boală celiacă, ci indică numai un risc crescut. Prezența alelelor HLA arată predispoziția genetică, dar nu poate determina DACĂ și CÂND persoana în cauză va dezvolta boala celiacă.
Testarea genetică este importantă pentru valoarea sa predictivă negativă întrucât nu poate fi vorba despre boala celiacă dacă alelele DQ lipsesc.

5. Dacă nu prezint simptomele specifice, sigur nu am boala celiacă.

Fals! Din păcate, boala celiacă este greu de diagnosticat tocmai datorită faptului că nu există un tablou standard de simptome.
Există peste 300 de simptome cunoscute ale bolii celiace. Boala celiacă poate fi dificil de diagnosticat deoarece aceasta afectează oamenii în mod diferit. În plus, există persoane care au boala celiacă și totuși nu prezintă simptome vizibile.

6. Durerile de stomac, gazele și balonarea sunt cel mai adesea un semn al bolii celiace.

Nu neapărat! Aceste simptome pot fi asociate cu alte câteva tulburări, cum ar fi sindromul colonului iritabil. Dar, deoarece boala celiacă poate fi sursa diferitelor probleme de sănătate (uneori grave), în caz că suspectați că aceste probleme sunt cauzate sau se amplifică atunci când consumați alimente cu gluten, adresați-vă unui medic gastroenterolog.
Deoarece pot apărea diferite patologii (malnutriție, osteoporoză, infertilitate, diabet etc.), este important să se evite autodiagnosticarea.

7. Dieta fără gluten este cea mai sănătoasă, toată lumea ar trebui să urmeze o dietă fără gluten.

Fals! Dieta fără gluten este indicată doar celor care suferă de afecțiuni induse de gluten. Lipsa cerealelor poate duce la carența de B-uri și/sau la deficit de fier. Nu este normal sa privăm organismul de vitamine și minerale esențiale, dacă nu este necesar.
Dieta fără gluten poate reduce puseele în alte boli inflamatorii intestinale (ex. boala Crohn), dar nu se recomandă pe termen lung.
Deși unii endocrinologi susțin că dieta fără gluten este benefică în cazul pacienților cu tiroidită autoimună (scade anticorpii specifici -ATPO), gastroenterologii nu sunt de aceeași părere.
În plus, produsele alimentare fără gluten pot conține cantități mari de zaharuri, grăsimi saturate și aditivi alimentari.

8. Dieta fără gluten ne ajută să slăbim.

Fals! Dacă persoana este sănătoasă, este posibil să slăbească datorită unui consum mai mic de produse făinoase. În cazul pacienților diagnosticați cu boala celiacă, după trecerea la dieta fără gluten, vilozitățile intestinale se refac și persoanele pot să ia în greutate.

9. Odată refăcut intestinul, celiacul poate reintroduce în alimentație glutenul, crescând toleranța.

Fals și periculos! În prezent nu există tratament medicamentos, este obligatorie dieta strictă și permanentă fără gluten.
Reintroducerea glutenului, în cazul celiacului, poate genera boala celiacă refractară (care nu mai răspunde la dietă).
30 până la 60% din persoanele care suferă de celiachie au încă atrofie vilozitară (distrugerea peretelui intestinal) după mai mult de doi ani de dietă. Ameliorarea sau absența simptomelor digestive cum ar fi crampe sau balonare nu înseamnă că boala nu ne mai afectează! Trebuie să ne asigurăm că respectăm dieta în continuare.

10. Boala celiacă este larg răspândită.

Fals! De fapt, se estimează că 7% din populație este afectată de gluten: doar 1% suferă de boala celiacă, în timp ce 5% până la 6% trăiesc cu sensibilitate la gluten. Potrivit Canadian Digestive Health Foundation, două treimi din persoanele cu celiachie rămân nediagnosticate.

11. Boala celiacă este o boală a copilariei

Fals! În timp ce majoritatea oamenilor cred că boala celiacă afectează mai degrabă copiii, ea poate să apară la orice vârstă, chiar și la varstnici. De fapt, două treimi dintre cei diagnosticați sunt adulți. La adulți, boala poate fi declanșată de sarcină, de o intervenție chirurgicală, o infecție gastrointestinală sau un stres emoțional sever.
Potrivit unui sondaj realizat în 2007 de Asociația Canadiană de Celiachie, timpul mediu necesar pentru a obține diagnosticul de BC este de 12 ani. Mulți respondenți au raportat că au consultat trei sau mai mulți medici înainte ca diagnosticul lor să fie confirmat. De aceea mulți adulți află diagnosticul la vârsta de 40-50 de ani.

 

12. Pâinea și produsele de patiserie în stil artizanal care nu conțin grâu sunt sigure.

Dacă ar fi fost adevărat! Pentru ca mâncarea să fie fără gluten, vom elimina toate produsele obținute din grâu, spelt, kamut, secară, orz și malț (sub formă de făină, amidon, griș, fulgi). Consumul de ovăz este, de asemenea, descurajat. Deși nu conține gluten, este supus contaminării încrucișate, deoarece este deseori cultivat, transportat și procesat în aceleași medii cu cerealele interzise celiacilor.

13. Alimentele ecologice/bio/vegane nu conțin gluten.

Fals! Nu există nicio legătură între gluten și faptul că un produs alimentar este organic sau nu. Pentru a afla dacă un aliment conține gluten, trebuie să verificăm lista ingredientelor. Producătorii sunt acum obligați să specifice pe etichetele produselor alergenii conținuți si existența/inexistența glutenului în produse.

14. Gătitul la temperaturi ridicate distruge glutenul.

Fals! Gătitul la temperaturi ridicate nu distruge glutenul și nici nu elimină riscul de contaminare încrucișată.

15. Oamenii au mâncat mereu gluten … de ce ni se spune acum că nu este bine?

Fals! În timpul a 99,9% din istoria sa, oamenii nu au mâncat gluten. Această proteină face parte din dieta noastră de numai 10.000 de ani: atunci când cerealele au început să fie cultivate de strămoșii noștri, plecați de la statutul de vânători-culegători nomazi la cel de fermieri și păstori sedentari.
Unii vor spune: 10.000 de ani reprezintă totuși o perioadă foarte lungă, omul a avut timp să se obișnuiască!
Dar experții consideră că enzimele digestive nu au avut timp să se adapteze.